Despre Sibile

Ce erau sibilele ? La greco-romani Sibilele erau niste preotese care raspundeau, prin oracole, enigme in versuri sau proza, la intrebarile celor care le consultau. Erau considerate femei legendare si li se atribuia darul profetiei.

Greco-romanii, la fel cu celelalte popoare din antichitate, in sprijinul credintei lor, erau intens preocupate atat de cunoasterea propriului lor viitor cat si de aflarea vointei divinitatilor adorate.

In acest scop se foloseau, intre altele, de pitii si sibile, sau profetii acelor timpuri

In jurul sibilelor erau tesute tot felul de legende si se presupunea ca ele poseda ceva din insusirile supranaturale ale zeilor. In general, ele erau preotese ale lui Apolo, iar numarul lor a variat de-a lungul vremurilor si in diferite locuri. O data cu aparitia crestinismului, sibilele au inceput sa implineasca un rol cu totul nou, fiind pomenite in literatura crestina din primele veacuri si reprezentate si in iconografia de mai tarziu.

Romanii socoteau aceste sibile drept niste femei intelepte, pe care le numeau astfel de la diminutivul italicului sabus sau sabius, care inseamna "intelept". Se credea ca sibilele faceau cunoscuta vointa divinitatii, aratand-o scrisa adeseori pe frunze de stejar, pe care le imprastiau in bataia vantului, cand acesta era mai puternic, pentru ca sa poata fi cat mai raspandite si duse cat mai departe de vijelioasa lui suflare. Este usor de inchipuit cat de dificila era apoi munca ce se cerea ca aceste frunze sa fie adunate si, ulterior, ordonate spre a se putea citi ceea ce scrisese sibila respectiva. Profetiile sibilelor se colectionau apoi cu grija, alcatuindu-se astfel cartile sibiline, carti cu ajutorul carora se cauta sa se patrunda in tainele ascunse ale viitorului. Sentintele si profetiile sibilelor, ca si acelea care au fost consemnate in vechile carti sibiline ale Romei, se spune ca provin in cea mai mare parte din orfism si din mistica acestuia.

Mama mitica a celei dintai sibile este Hydole, adica o nimfa, ale carei profetii se faceau auzite in murmurul apelor curgatoare si in vijelioasa izbire a vanturilor de scobiturile stancilor, recifelor si grotelor cu o rezonanta care dadea in anumite momente impresia unei inlantuiri de cuvinte inteligibile.

Patria sibilelor pare sa fi fost Asia Mica si anume tinuturile din preajma Troii, deoarece o serie de traditii plaseaza leaganul celei dintai sibile in regiunea muntelui Ida, nu departe de Troia. Aceste traditii, posterioare vremii lui Homer si carora este imposibil a le nega istoricitatea, fac sa mearga originea sibilelor pana la epoca razboiului troian, cand o femeie, numita Sibila, isi dobandise mare renume in arta ghicirii si a profetiei.

Altii sustin ca cea dintai sibila ar fi fost legendara Casandra din Troia, fiica regelui Priam, care, fiind iubita de Apolo, ar fi primit de la el darul profetiei. Dar fiindca dragostea acestuia a fost respinsa, el a facut ca profetiile ei sa nu fie crezute de catre aceia care le auzeau. Uneori Casandra este socotita ca prototipul celorlalte sibile, fiindca multe din trasaturile ei proprii sunt asemenea insusirilor caracteristice tipului sibilin.

Dar divinatia intuitiva de tip sibilin a trecut din tinuturile Troiei si ale Eritreii in alte regiuni si orase ale Asiei Mici, ca Samos, Delos, Rodos, Colofon si Claros.

Cea mai celebra dintre sibile este aceea din Cume sau Cumanos, in apropiere de golful Baja, nu departe de Neapole, fiica a lui Glaucos si a Dianei. Celebritatea acestei sibile se datoreste in mare parte poetului Vergiliu, care pomeneste de ea in Eneida. Legenda spune ca aceasta sibila isi avea locuinta intr-o pestera inspaimantatoare din insula Sicilia. Cand Eneas a venit din Cartagina in Latium, s-a dus la ea ca sa-i spuna viitorul ce-l astepta. Apucata de un delir profetic, sibila ar fi prezis eroului intreaga lui soarta, aratandu-i totodata si mijlocul prin care avea sa ajunga in infern. Vergiliu spune ca in momentul cand prezicea soarta eroului, sibila era cuprinsa de spasme furioase care-i dadeau un aspect infiorator.

Dar cea mai importanta legenda mitologica despre sibila din Cume este aceea in care ni se descriu cele trei intalniri ale sibilei cu regele roman Tarquiniu Superbul. Astfel, legenda spune ca, dupa ce aceasta sibila a reunit in noua volume toate oracolele, s-a prezentat regelui ca o femeie cu totul garbovita de ani ca sa-i vinda cele noua carti sibiline, pe o suma de 300 de florini de aur. Cerandu-i insa prea mult, acesta a luat-o in ras si a refuzat-o. Sibila a ars atunci trei din cele noua carti si s-a prezentat a doua oara, cerand regelui acelasi pret. Dar acesta iarasi refuzand-o, sibila a mai ars inca trei carti si se prezenta din nou, cerand tot suma de la inceput. Surprins de aceasta staruinta, regele a cumparat ultimele trei carti, platind sibilei suma ceruta initial. Dupa ce a vazut ca in aceste carti era vorba despre viitorul statului roman Tarquiniu Superbul le-a incredintat spre buna pastrare la doi, apoi succesiv in grija a zece, cincisprezece si in sfarsit, a patruzeci de preoti speciali, numiti quindecemviri sacris faciundis.

Legenda spune ca, dupa ce a platit sibilei din Cume pretul celor trei carti cumparate, regele Tarquiniu Superbul le-a inchis intr-un loc secret din templul lui Jupiter sau al Junonei de pe Capitoliu, fiind pazite aici de quindecemviri zi si noapte. Dupa cum vedem, originea cartilor sibiline este datata la romani din timpul regilor si invaluita cu fapte legendare, nascociri ale celor interesati sa atribuie acestor carti o origine misterioasa, menita sa dea continutului lor o mare autoritate, inseland astfel opinia romana. In felul acesta, datorita asa-zisei lor origine misterioasa, cartile sibiline erau considerate la romani scrieri sacre.

Dar aceste carti au fost la anul 83 d. Hr., sub dictatura lui Sula, cu ocazia unui incendiu de pe Capitoliu. Pentru a recupera aceasta pierdere, romanii au inceput sa consulte sibilele din diferite provincii ale imperiului, cautand sa afle astfel care este vointa zeilor. In anul 76 d. Hr., la propunerea consulului Octaviu, au fost alesi trei delegati, care au cercetat si au adunat din Asia Mica, Samos, Eritreea, Africa, Sicilia si Italia toate prezicerile sibilelor si oracolelor sibiline care se puteau gasi. Dupa inapoierea acestora, culegerile respective au fost cercetate de preotii sibilini si, dupa o norma oarecare, unele s-au primit iar altele s-au inlaturat, pastrandu-se pana la urma numai o mie de versuri. Asa au fost reconstituite cartile sibiline, printr-o a doua editie, in timpul domniei lui August, si inchise in doua lazi de aur asezate la baza statuii lui Apolo Palatinu